Nicolae Stanciu a decis la ce echipă va juca

Nicolae Stanciu a decis la ce echipă va juca
Mijlocaşul român a ajuns la un acord
Viitorul lui Nicolae Stanciu pare să fie tot mai aproape de Asia.
Potrivit informaţiilor apărute în presa din China, mijlocaşul român a ajuns la un acord cu Dalian Yingbo şi urmează să fie prezentat oficial chiar astăzi, 25 ianuarie.
Mutarea vine la scurt timp după despărţirea de Genoa, formaţie alături de care aventura în Serie A s-a încheiat.
Românul nu a reuşit să înscrie în campionat, singurul său gol fiind consemnat în Cupa Italiei, chiar la debut.
În urma rezilierii contractului cu gruparea patronată de Dan Şucu, Nicolae Stanciu a devenit liber de contract şi pregătit pentru un nou capitol al carierei, departe de fotbalul european.
”Astăzi ajunge în ţară ca să semneze!”, notează jurnaliştii chinezi, informaţie confirmată inclusiv de surse apropiate clubului.
Aceasta ar reprezenta a doua experienţă a internaţionalului de 32 de ani în fotbalul chinez, după perioada petrecută la Wuhan Three Towns, unde a fost considerat unul dintre cei mai eficienţi mijlocaşi din campionat.
În sezoanele 2022–2023, Stanciu a adunat 53 de meciuri, a marcat de 11 ori şi a oferit 25 de pase decisive, contribuind decisiv la câştigarea titlului şi a Supercupei.
Citește și:
- 18:21 - Emma Răducanu o oprește pe Sorana Cîrstea la Queen’s. Românca, învinsă în două seturi după un început dificil
- 15:51 - Shakira a umilit Italia fără să vrea! Gluma virală de la Cupa Mondială care face înconjurul internetului
- 15:34 - Alpinismul românesc înregistrează o performanță de răsunet mondial. Sportivul care a intrat în clubul select „Seven Summits”
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News

























