Politica· 1 min citire

Moment istoric la Versailles. Donald Trump a semnat ACORDUL DE PACE cu Iranul - VIDEO

Donald Trump / Captură video

Donald Trump / Captură video

Publicat18 iun. 2026, 07:59
Sursărealitatea.net

Moment istoric la Versailles! Donald Trump a semnat memorandumului de înțelegere cu Iranul, memorandum care pune bazele unei detensionări majore în Orientul Mijlociu, iar Strâmtoarea Ormuz se redeschide gratuit pentru o perioadă de 60 de zile. De asemenea, este luat în calcul un posibil acord permanent privind dosarul nuclear iranian.

Semnarea documentului de pace de către Donald Trump a avut loc chiar înaintea unei cine oficiale găzduite de președintele francez Emmanuel Macron.

Președintele iranian Pezeshkian și omologul său american au semnat memorandumul de înțelegere dintre Teheran și Washington în sistem digital și de la distanță.

Potrivit textului prezentat de administrația americană, acordul stabilește o serie de măsuri menite să reducă tensiunile din Orientul Mijlociu. Acesta prevede că traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz va fi gratuit în următoarele 60 de zile, iar după expirarea acestei perioade, Iranul și Omanul vor elabora un mecanism comun de administrare a tranzitului în consultare cu celelalte state din regiune.

Un alt punct-cheie al documentului vizează programul nuclear iranian. Conform prevederilor anunțate, rezervele de uraniu îmbogățit ale Iranului vor fi „sărăcite” pe teritoriul țării, proces care urmează să se desfășoare sub monitorizarea agenției internaționale de supraveghere nucleară.

Donald Trump a declarat după ceremonie că negocierile au fost „extrem de dificile”, dar că rezultatul obținut reprezintă „o victorie pentru pace, securitate și stabilitatea economică mondială”. De cealaltă parte, autoritățile iraniene au transmis că acordul deschide calea unei noi etape de dialog și cooperare.


Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News

Mai multe știri din Politica