Un mort și 2 răniți grav în urma unui accident rutier produs la Moinești

Un mort și 2 răniți grav în urma unui accident rutier produs la Moinești
Victimele au fost transportate la spital cu multiple traumatisme
Un accident rutier între două autoturisme, în urma căruia o tânără a murit, iar alți doi tineri au fost răniți grav, a fost produs vineri seara în municipiul Moineşti, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.
„În această seară am fost solicitaţi prin SNUAU 112 să intervenim la un accident rutier pe raza municipiului Moineşti, cartier Văsieşti, DN2G. S-a intervenit cu forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti. Ajunşi la locul intervenţiei, s-a constatat faptul că accidentului s-a produs între două autoturisme”, a transmis sursa citată.
Victimele, transportate la spital
Unul dintre cei doi bărbaţi rănit, cel în vârstă de 32 de ani, a fost găsit încarcerat, relatează Agerpres.
Acesta a fost extras şi predat unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă pentru a fi transportat la spital.
Al doilea bărbat rănit, în vârstă de circa 25 de ani, a fost preluat de ambulanță și transportat la spital cu multiple traumatisme.
„Din păcate, a treia victima, femeie, în vârstă de aproximativ 25 de ani, prezintă leziuni incompatibile cu viaţa şi s-a constatat decesul acesteia”, au menţionat reprezentanţii ISU Bacău.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:22 - Makaveli, plasat sub control judiciar și nu are voie să părăsească țara. Va purta o brățară de monitorizare electronică. ”Îmi asum fapta”-VIDEO
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News

























