Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, în perioada următoare. ANM: Vom emite numeroase avertizări

Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, în perioada următoare. ANM: Vom emite numeroase avertizări
În perioada următoare sunt anunțate foarte multe ploi torențiale
În perioada următoare sunt anunțate foarte multe ploi torențiale dar și posibile căderi de grindină.
„Sezonul ploilor torențiale e doar la început, sezonul cald a început cu această instabilitate atomsferica accentuată ce se manifestă aproape în fiecare după-amiază. Vor apărea ploile torențiale însoțite de descărcări electrice, cantități de apă mari în timp scurt, apreciem undeva la 25 de l pe metru pătrat. Între 19 și 26 de grade. Temperaturi plăcute, peste 25-26 de grade și așteptăm să se încălzească în zilele următoare, spre 29 chiar 30 de grade, asta înseamnă și instabilitate mai pronunțată.
Pe măsură ce devine mai cald, după-amiezele ne așteptăm la ploi torențiale, descărcări electrice, fenomene obișnuite pentru această perioada, este perioada în care ploile torențiale au cea mai mare frecvența. Cu alte cuvinte, probabil vom mai emite numeroase avertizări privind aceste fenomene de intensitate mai mare în anumite zone”, a explicat meteorologul Mihai Huștiu la Realitatea PLUS.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:22 - Makaveli, plasat sub control judiciar și nu are voie să părăsească țara. Va purta o brățară de monitorizare electronică. ”Îmi asum fapta”-VIDEO
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News

























