(FOTO) Piloţii catapultați din aeronava IAR 99 Şoim, transportaţi la un spital din Bucureşti
Piloții au fost evacuați şi sunt în drum spre Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" – anunţă Ministerul Apărării Naţionale. „Comandorul Marcel Breşug, şeful de stat major al Bazei 95 Aeriană ”Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, şi căpitan-comandorul Iulian Pena, instructor-şef zbor în cadrul aceleiaşi unități militare, s-au catapultat astăzi, 16 iulie, în jurul orei 13.30, la 5 kilometri vest de localitatea Nicolae Bălcescu din județul Bacău, deasupra Lacului Galbeni. Piloţii au fost recuperaţi de echipele de căutare-salvare ale bazei aeriene și se află în stare stabilă. Un elicopter SMURD execută deja, la această oră, un zbor pentru evacuarea primului dintre piloţii recuperaţi către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", din București, urmând ca cel de-al doilea să fie transportat la acelaşi spital cu un avion de tip C-27J Spartan, din cadrul Forţelor Aeriene Române, configurat pentru evacuare medicală”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării Naţionale.


Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:22 - Makaveli, plasat sub control judiciar și nu are voie să părăsească țara. Va purta o brățară de monitorizare electronică. ”Îmi asum fapta”-VIDEO
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News

























