Crimă înfiorătoare la Bacău. Tânără de 26 de ani găsită moartă lângă calea ferată, autorul dispărut fără urmă

Crimă înfiorătoare la Bacău. Tânără de 26 de ani găsită moartă lângă calea ferată, autorul dispărut fără urmă
Descoperire șocantă vineri dimineață, în municipiul Bacău.
Descoperire șocantă vineri dimineață, în municipiul Bacău. O tânără de 26 de ani a fost găsită decedată în apropierea unei căi ferate, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău.
„La data de 14 noiembrie a.c, în jurul orei 8.30, un bărbat de 37 de ani a sesizat prin 112 faptul că, în municipiul Bacău, lângă calea ferată se află decedată o femeie. Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale pentru a se stabili cu exactitate circumstanţele în care a decedat tânăra de 26 de ani”, a transmis IPJ Bacău, potrivit realitatea.net.
Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, care urmează să stabilească împrejurările exacte ale morții tinerei.
Trupul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde va fi efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.
Oamenii legii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:22 - Makaveli, plasat sub control judiciar și nu are voie să părăsească țara. Va purta o brățară de monitorizare electronică. ”Îmi asum fapta”-VIDEO
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News

























