APEL pentru deblocarea programărilor online la Serviciul de Înmatriculări
La nivelul județului Bacău, sunt foarte multe solicitări și la Serviciul de Înmatriculări, nu doar la susţinerea examenelor de permis. Din acest motiv, în prima jumătate a anului, anunţă Prefectura Bacău, au fost luate măsuri de eficientizare a activității la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule. Este vorba despre extinderea programărilor şi astfel unele cereri au fost soluționate în avans față de programarea inițială.Doar că oamenii, după ce s-au văzut cu autoturismul înscris, nu au mai anulat şi programarea online făcută anterior, iar acum acestea blochează accesul altora la acest serviciu. Autorităţile îi roagă acum pe cei care figurează cu cerere, dar nu mai au nevoie să ajungă la ghişeu, să o anuleze.La acest moment, cine vrea să-şi înmatriculeze un autoturism adus din străinătate nu poate să facă o programare online mai devreme de 11 septembrie, iar pentru transcrierea unui vehicul înmatriculat în România nu mai este niciun loc liber în luna august.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:22 - Makaveli, plasat sub control judiciar și nu are voie să părăsească țara. Va purta o brățară de monitorizare electronică. ”Îmi asum fapta”-VIDEO
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News

























